În luna aprilie 2020, în cadrul raportului de activitate al Ministerului Public, a fost prezentată activitatea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (S.I.I.J.) constatându-se, în sinteză, că pe parcursul anului 2019 procurorii din cadrul SIIJ au soluționat 417 dosare, în 2 cauze, privind 3 inculpați, dispunându-se trimiterea în judecată iar în 415 cauze dispunându-se soluții de clasare.

Deși de la înființare și până în prezent, instanțele de judecată nu au dispus nicio soluție de condamnare, nici măcar nedefinitivă, în dosarele soluționate de procurorii SIIJ, fapt care constituie un argument în sensul desființării acestei structuri[1], atrage atenția în mod deosebit soluția din data de 15 mai 2019, prin care s a dispus clasarea cauzei față de procurorul șef adjunct al SIIJ, la acel moment, Adina Florea, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, în temeiul art.16 lit. a) C. proc. pen.(fapta nu există în materialitatea ei).

Soluția de clasare a vizat sustragerea din sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța a unui document clasificat secret de stat (protocolul din 2016 încheiat între PICCJ și SRI), document care apoi ar fi fost divulgat opiniei publice de Darius Vâlcov[2]

În raport cu această situație de fapt, amintim că față de numita N. I., grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, s-a dispus la data de 16.10.2018 de către PICCJ – S.U.P.C. soluția renunțării la urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în păstrarea informațiilor, faptă prevăzută de art. 305 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în calitatea sa de prim-grefier în cadrul unității de parchet mai sus amintite, desemnată cu gestionarea documentelor clasificate, prin modul de manipulare a copiei protocolului încheiat în 08.12.2016 între PÎCCJ și SRI și transmis și înregistrat la PCA Constanta, respectiv deținerea lui în afara zonei de securitate și efectuarea unei copii de pe acesta, la solicitarea procurorului Adina Florea (procuror general adjunct al acestei unități de parchet ), prin aplicarea unui post it pe ștampila și numărul de înregistrare ale protocolului, în scopul neidentificării unității de parchet deținătoare a copiei nr. 72, a prilejuit altei persoane să-l dețină și ulterior să-l publice la data de 23.08.2018 pe Facebook.

Soluția de renunțare la urmărirea penală a fost confirmată prin încheierea Judecătoriei Constanța din 12.12.2018, care a reținut existența elementelor constitutive ale infracțiunii, însă a arătat că fapta prezintă un grad de pericol social redus, prin raportare la împrejurările concrete de săvârșire a faptei și de scopul urmărit, în sensul că suspecta a efectuat o copie de pe un document clasificat la solicitarea unei alte persoane în raport cu care se afla în poziție de subordonare.

Într-un alt articol de presă[3], în care este citată o parte a cererii procurorului general al PICCJ de la acel moment de redeschidere a verificărilor în materie disciplinară față de doamna procuror Adina Florea, se stipulează că un procuror și doi grefieri din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța ar fi dat declarații în sensul că Adina Florea a fost cea care a fotocopiat documentul clasificat, care a ajuns apoi la Darius Vâlcov, condamnat în primă instanță de ICCJ pentru fapte de corupție.

În acest context, atât timp cât o instanță de judecată a reținut cu caracter definitiv faptul că grefierul N. I. a săvârșit o infracțiune, la solicitarea expresă a procurorului Adina Florea, iar S.I.I.J a pronunțat o soluție de clasare, reținând faptul că procurorul Adina Florea nu a săvârșit în materialitatea ei vreo faptă penală în legătură cu aceleași împrejurări, se constată o contradicție flagrantă între cele două soluții (cea de renunțare la urmărirea penală dispusă de PICCJ si confirmată de instanță, respectiv cea de clasare dispusă de S.I.I.J.), fiind practic ireconciliabile.

Din aceste considerente, în vederea respectării principiului aflării adevărului, având în vedere și interesul public manifestat în legătură cu acest subiect, solicitam public Procurorului General al P.I.C.C.J., în calitatea sa de procuror ierarhic superior,  să verifice din oficiu legalitatea  și temeinicia soluției de clasare mai sus amintită, dispusă de SIIJ la data de 15 mai 2019, iar în cazul în care va aprecia că aceasta este nelegală, să dispună infirmarea soluției și redeschiderea urmăririi penale conform art. 335 C. proc. pen.

Apreciem că această verificare a soluției se impune cu atât mai mult cu cât doamna procuror Adina Florea s-a înscris în cursul lunii februarie la concursul pentru ocuparea unor posturi de execuție în cadrul Inspecției Judiciare, or calitatea de inspector judiciar este incompatibilă cu existența oricăror suspiciuni care ar plana asupra carierei profesionale și integrității sale.

[1] A se vedea în acest sens solicitarea AMASP disponibilă la https://amasp.ro/2020/02/15/opinie-privind-ultimul-raport-mcv-si-modalitati-de-indeplinire-a-recomandarilor/

[2] https://www.g4media.ro/exclusiv-cum-se-apara-intre-ei-procurorii-sectiei-speciale-siij-a-clasat-dosarul-procuroarei-adina-florea-vizata-in-cazul-publicarii-de-catre-darius-valcov-a-protocolului-secret-sri-parchet.html.

[3] http://www.ziare.com/augustin-lazar/procuror-general/cazul-protocolului-clasificat-publicat-de-valcov-trei-martori-sustin-implicarea-adinei-florea-aceasta-neaga-toate-acuzatiile-1557096