Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor solicită parlamentarilor de bună credință din parlamentul României să nu voteze proiectul de lege PL-x nr. 108/2021 în forma în care acesta a ieșit din ședința Comisiei juridice, de disciplină și imunități din Camera Deputaților.

Raportul comisiei care urmează a fi supus votului plenului parlamentului conține două amendamente prin care orice anchetă penală poate fi blocată discreționar de către CSM și care, în mod cu totul greșit, induc societății părerea că magistrații doresc să aibă imunitate pentru infracțiuni contra înfăptuirii justiției, de corupție, de serviciu și cele asimilate infracțiunilor de corupție prin crearea unei instituții noi, aceea a avizului secțiilor CSM cu privire la trimiterea în judecată a procurorilor și judecătorilor pentru săvârșirea infracțiunilor considerate grave.

Precizăm în acest context că judecătorii și procurorii în nenumărate rânduri s-au exprimat în sensul desființării Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție și revenirea la partajarea competenței în funcție de competența materială, personală și teritorială astfel cum este stabilită în Codul de procedură penală și în actele normative privind funcționarea structurilor specializate, DNA și DIICOT.

Cu excepția unui număr redus de persoane foarte vocale, niciun magistrat nu și-a exprimat dorința de a dobândi ”garanții suplimentare”, ”imunități de facto”, ”avize” sau un tratament diferit față de alți cetățeni, magistrații înțelegând principiul înscris în art. 16 alin. (1) și (2) din Constituția României: „cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. Nimeni nu este mai presus de lege”.

Prin amendamentele admise astăzi membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități din Camera Deputaților au stopat în mare măsură încercarea de revenire la normalitate prin desființarea SIIJ și au ignorat cu desăvârșire normele constituționale și dispozițiile codului de procedură penală, așa-zisa dezbatere cu sistemul judiciar fiind o simplă formalitate menită să gireze o decizie deja luată.

Atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii sunt limitativ prevăzute în Constituție și în legea nr. 317/2004, scopul acestui organism administrativ nefiind vreodată verificarea corectitudinii rechizitoriilor emise de procurori și validarea sau invalidarea unei decizii de trimitere în judecată. O astfel de atribuție este contrară, pe de-o parte, dispozițiilor art 132 alin. (1) din Constituție care stabilește modalitate de funcționare a Ministerului Public și pe de altă parte principiului separării carierelor și dispozițiilor codului de procedură penală care prevăd o separarea a funcțiilor judiciare și, în mod limitativ, competențele fiecărei funcții judiciare.

Ceea ce se obține prin acest amendament este ca un organism administrativ, care nu face parte din structura instanțelor de judecată sau din structura Ministerului Public, să devină o combinație între procurorul ierarhic superior și judecătorul de cameră preliminară, înglobând atribuțiile acestora.

Falsa garanție suplimentară promovată în acest amendament are ca singur rezultat ca 14 oameni să decidă soarta dosarelor anchetate de sute de procurori înainte ca acestea să ajungă la sutele de judecători de cameră preliminară care au atribuția de a verifica temeinicia și legalitatea trimiterilor în judecată.

Cât despre teza ”protejării” magistratului anchetat de un eventual abuz, observăm că aceasta există doar dacă este vorba de fapte de corupție și doar dacă este trimis în judecată.

Pe de-o parte, în viziunea creatorilor amendamentelor, abuzurile pot apărea doar în cazul în care magistratul este anchetat pentru infracțiuni contra înfăptuirii justiției, de corupție, de serviciu și cele asimilate infracțiunilor de corupție, celelalte infracțiuni nefiind pretabile la abuzuri sau neinteresând persoanele care au scris amendamentele. Pe de altă parte magistratul poate fi abuzat doar prin emiterea rechizitoriului, înțelegând de aici că orice presupus ”act abuziv” sau ”presiune” din faza de urmărire penală dispar dacă soluția este una de clasare.

Dincolo de aspectele principiale, observăm că amendamentele sunt lipsite de orice raționament logic sau juridic, sub dictonul ”garanțiilor extinse”, care nu sunt necesare și pe care majoritatea procurorilor și judecătorilor nu le-au solicitat, fiind creat un mecanism arbitrar și care încurajează analizarea dosarelor penale în baza unor criterii care nu sunt prevăzute în codul de procedură penală și la acest moment sunt necunoscute chiar și legiuitorului.

Unul dintre amendamente prevede că ”analizând cererea de încuviințare a trimiterii în judecată, secția nu se poate pronunța cu privire la temeinicia acuzației și nici cu privire la oportunitatea trimiterii în judecată, la legalitatea administrării probelor și a efectuării celorlalte acte de urmărire penală”, practic nu poate lua în considerare aspectele prevăzute de normele de procedură penală atunci când este verificată trimiterea în judecată. În acest caz, înainte de exprimare votului, vă solicităm să cugetați care sunt criteriile pe baza cărora s-ar putea da un astfel de aviz dacă ele nu se raportează la fapta care face obiectul anchetei, la temeinicia acuzației, la probe sau la modul în care au fost efectuate actele de urmărire penală.

Susținem obiectivul declarat al proiectului de lege, și anume desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, obiectiv pe care sperăm ca puterea legislativă să îl îndeplinească în cel mai scurt timp. Cu toate acestea, modificările operate în comisia juridică a Camerei deputaților pot sabota lupta anticorupție în egală măsură ca existența Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție.