Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor (AMASP) solicită puterii legislative și puterii executive să facă demersurile necesare pentru modificarea conținutului art. 352 C. pen., în contextul situației de criză epidemiologică, astfel încât să permită autorităților judiciare să aplice în mod eficient dispozițiile de drept penal în cazul încălcării măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase.

 

Propunem modificarea dispozițiilor art 352 C. pen. astfel:

 

(1) Nerespectarea de către o persoană suspectată de infectarea cu o boală infectocontagioasă a măsurilor de izolare la domiciliu sau carantină instituționalizată precum și a altor măsuri privitoare la prevenirea sau combaterea acestor tipuri de boli, se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

            (2) Nerespectarea de către o persoană confirmată medical ca fiind infectată cu o boală infectocontagioasă, a măsurilor de izolare la domiciliu sau carantină instituționalizată precum și a altor măsuri privitoare la prevenirea sau combaterea acestor tipuri de boli se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

            (3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) au condus la infectarea unei alte persoane, fapta se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

(4) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) au condus la infectarea mai multor persoane, fapta se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani.

(5) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) au avut ca urmare decesul unei persoane, fapta se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 15 ani.

(6) Transmiterea, cu intenție, a unei boli infectocontagioase se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani. Dacă în urma infectării se produce vreuna dintre urmările de la art 194 C. pen. sau decesul persoanei se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

            (7) Omisiunea de a divulga cadrelor medicale sau altor autorități competente în prevenirea și combaterea bolilor infectocontagioase a unor informații esențiale cu privire la posibilitatea de a fi intrat în contact cu o persoană suspectă sau confirmată ca fiind infectată cu o boală infectocontagioasă, respectiv informații privitoare la eventuale deplasări în zone aflate sub risc de astfel de epidemii, se sancționează cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

            (8) Dacă faptele săvârșite în condițiile prevăzute de alin (3) și (4) au condus la infectarea personalului medical sau autorităților angajate în prevenirea și combaterea bolilor infectocontagioase, ori au determinat reducerea în mod substanțial a capacității de funcționare a unui spital sau a oricărei alte instituții publice, limitele de pedeapsă se majorează cu jumătate

(9) Faptele săvârșite în condițiile prevăzute de alin (7) dacă au condus la infectarea personalului medical sau autorităților angajate în prevenirea și combaterea bolilor infectocontagioase, ori au determinat reducerea în mod substanțial a capacității de funcționare a unui spital sau a oricărei alte instituții publice, se sancționează cu închisoarea de la 3 la 10 ani

            (10) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) au fost săvârșite prin folosirea unui mijloc de transport în comun terestru, aerian sau naval limitele de pedeapsă se majorează cu o treime

            (11) Dacă faptele prevăzute la alin. (3) și (4) au fost săvârșite din culpă, limitele de pedeapsă se reduc cu jumătate.

(12) Tentativa la infracțiunea prevăzută în alin. (6) se pedepsește.

(13) Prin persoană suspectată de infectarea cu o boală infectocontagioasă se înțelege persoana față de care se derulează investigații medicale pentru confirmarea infectării cu o boală infectocontagioasă, persoana care a fost depistată în cursul unei anchete epidemiologice și despre care se știe că a avut contact apropiat cu o persoană confirmată medical ca fiind infectată cu o boală infectocontagioasă sau persoana care a intrat pe teritoriul României dintr-o zonă declarată zonă cu risc epidemiologic și despre care se presupune că a avut contact cu persoane confirmate medical ca fiind infectate cu o boală infectocontagioasă, precum și membrii de familie ai acestor categorii de persoane.

 

 

Solicitarea de modificare a dispoziției legale este justificată de faptul că, în contextul măsurilor luate pentru evitarea răspândirii SARS-CoV-2 (COVID-19), au fost întocmite pînă în prezent circa 40 de dosare penale pe teritoriul României, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. (1) Cod penal, existând suspiciuni cu privire la săvârșirea unor fapte de natură penală ce au condus la infectarea unor persoane sănătoase, intrarea în carantină a unor instituții medicale sau alte pericole față de sănătatea publică.

 

Articolul 352 C. pen. sancționează cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă „nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli”, respectiv cu o lună la 6 luni sau amendă aceeași faptă dacă aceasta este săvârșită din culpă. De asemenea, conform art. 34 lit. m) din HG 857/2011 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele din domeniul sănătății publice este sancționată cu amendă contravențională în cuantum cuprins între 5000 și 10000 lei nerespectarea de către persoane fizice, suspecți și convalescenți de boli transmisibile, contacți și purtători sănătoși de germeni patogeni, precum și de către persoane juridice a măsurilor prevăzute de normele în vigoare, în scopul prevenirii și combaterii bolilor transmisibile.

 

Din analiza dispozițiilor codului penal se poate observa că infracțiunea prevăzută la art 352 este una de rezultat, altfel spus sancționează doar acele situații unde se poate stabili, în mod cert și direct, că nerespectarea măsurilor impuse a condus la infectarea unei alte persoane. În circumstanțele avute în vedere la redactarea acestui text s-a considerat că răspunderea penală poate fi atrasă doar pentru acțiunile care au un rezultat concret de multiplicare a numărului de persoane infectate.

 

Considerăm că în situația actuală, prin raportare la incidentele sesizate de autorități și gravității situației globale este necesară intervenția legislativă, prin adoptarea unei legi penale temporare în condițiile art 7 C. pen. sau prin modificarea cu titlul permanent atât a conținutului constitutiv al infracțiunii prevăzute de art 352 C. pen cât și limitelor de pedeapsă și formelor agravante.

 

Necesitatea acestei modificări în contextul pandemiei SARS-CoV-2 (COVID-19) este justificată, pe de o parte, de faptul că în actuala reglementare rămân în afara sferei răspunderii penale orice fapte cu privire la care, deși zădărnicesc eforturile statului de combatere a pandemiei, nu se poate stabili dincolo de orice dubiu rezonabil că au condus în mod direct la infectarea unei alte persoane determinate, spre exemplu angrenarea cadrelor medicale în ample investigații epidemiologice, creșterea riscului de infectare a unor grupuri sociale, risipirea resurselor medicale care duce la diminuarea timpului și capacității de răspuns în cazuri grave, crearea unei stări de panică și frică la nivelul comunității, crearea unei stări de pericol concrete pentru sănătatea publică.

 

Schimbarea opțiunii legiuitorului prin crearea unei forme tip a infracțiunii care să fie considerată de pericol și crearea unor forme agravante prin raportare la producerea rezultatului concret va conduce la evitarea situației actuale în care, în cele 40 de dosare în care se efectuează cercetări există o posibilitate foarte mare de a se dispune clasarea în cazul în care nu se va putea dovedi că persoana a infectat, în mod direct, alți cetățeni, cu toate că acțiunea de nerespectare a măsurilor medicale a diminuat capacitatea de răspuns a sistemului medical într-o situație de urgență.

 

De asemenea, considerăm că nedivulgarea unor informații esențiale privind posibilitatea intrării în contact cu o persoană infectată, respectiv cu privire la faptul că persoana s-a aflat într-o zonă sau țară care se regăsește sub risc de epidemie, trebuie să se bucure de o incriminare distinctă în cadrul infracțiunii privind zădărnicirea combaterii bolilor având în vedere efectele negative pe care o astfel de omisiune le-ar putea aduce în primul rând personalului medical sau unităților spitalicești, acestea find practic cel mai mult expuse în cazul unei astfel de conduite reprobabile.

 

Pe de altă parte sancțiunea stabilită în prezent nu ține cont de multitudinea de efecte pe care un astfel de comportament social le poate produce și nici de gravitatea acestora. Spectrul efectelor care se produc poate fi unul redus, spre exemplu infectarea unei singure persoane, dar în același timp poate fi unul foarte larg, spre exemplu infectarea cadrelor medicale dintr-un spital, cu consecința declarării stării de carantină în respectiva unitate, infectarea pacienților internați, cu consecința decesului acestora, pe fondul complicațiilor altor boli asociate.

 

Apreciem că răspunsul autorităților statului trebuie să fie vehement și în cazul în care nerespectarea măsurilor implică folosirea unui mijloc de transport destinat uzului în comun terestru, naval sau aerian (metrou, tren, avion, etc.). Folosirea unui astfel de mijloc de transport de către o persoană infectată poate fi un mijloc propice pentru infectarea unui mare număr de persoane, cu consecința imposibilității stabilirii cu exactitate a numărului și identității acestora în cadrul unei anchete epidemiologice și scăparea de sub control a bolii infectocontagioase.