Având în vedere situația specială din punct de vedere epidemiologic creată de infecțiile cu COVID-19, declararea stării de urgență pe teritoriul României și recomandările medicale de evitare a contactului social în perioada următoare, AMASP, asociație profesională a procurorilor, solicită Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să ia măsurile necesare pentru protejarea cetățenilor și a personalului Ministerului Public.
În acest sens considerăm că, în funcție de situația specifică a fiecărei unități de parchet, prin acordul procurorilor pot fi impuse următoarele măsuri:
- Asigurarea permanenței pe perioade de câte 5 zile, prin rotație, astfel încât să fie posibilă ocuparea unui birou de către un singur procuror, aceleași măsuri fiind valabile și pentru grefieri, polițiști detașați sau delegați la unitățile de parchet și celelalte categorii de personal auxiliar;
- Procurorii care asigură permanența și care vor efectua interfața cu publicul, organele de poliție, judecătorii de drepturi și libertăți, respectiv instanța de judecată, vor beneficia de igienizarea zilnică a birourilor, de dezinfectante pentru mâini și suprafețe, precum și de măști medicale;
- Procurorii care nu asigură permanența la sediul unității de parchet urmează să desfășoare activitățile specifice soluționării cauzelor penale de la domiciliu având în vedere posibilitatea scanării dosarelor penale și motivării soluțiilor sau întocmirii actelor și fără a fi prezent fizic la sediul parchetului. În cazul procurorilor care desfășoară activitatea în secțiile judiciare nu este necesară prezența acestora la sediul unității de parchet sau în instanță în cazul în care nu au programată participarea la ședința de judecată.
- Amânarea audierilor și a tuturor actelor care nu prezintă urgență, audierile urmând să se efectueze prin mijloace de comunicare la distanță acolo unde acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic; în cazurile care nu pot fi amânate se va proceda la audieri prin comisie rogatorie rațiunea fiind ca expunerea cetățenilor chemați de organele judiciare să fie minimă și să evite deplasarea cu mijloace de transport pe distanțe lungi
- Sistarea ședințelor de analiză a soluțiilor sau de prezentare a rezultatelor activităților în varianta prezenței fizice a personalului în aceeași încăpere având în vedere faptul că sunt disponibile comunicările prin intermediul emailului.
- Amânarea concursurilor programate pentru ocuparea funcțiilor vacante în Ministerul Public având în vedere că acestea nu se pot derula fără întrunirea comisiilor, deplasarea candidaților și contactul direct al acestora cu alte persoane.
- Transmiterea înscrisurilor în cauze urgente, spre exemplu în cazul contestațiilor sau apelurilor, urmează a fi efectuată prin utilizarea mijloacelor de comunicare electronică la distanță
- Departamentele Economico-Financiare și Administrative vor lua măsuri pentru asigurarea materialelor consumabile necesare igienizării zilnice a unităților de parchet și aseptizarea tuturor persoanelor care intră în aceste unități, – personalul parchetului sau cetățeni – obligatoriu săpun, prosoape de hârtie, dezinfectant pentru mâini, măști pentru protecție respiratorie.
Solicităm pe această cale și comunicarea publică din partea Procurorului General al României a măsurilor adoptate iar în cazul în care nu sunt agreate măsurile propuse motivul care determină neadoptarea lor și metodele alternative și echivalente utilizate.
No Comments