Având în vedere ordinea de zi a ședinței Plenului C.S.M. din data de 07 mai 2020, ce are ca obiect organizarea concursului pentru numirea în funcţia de procuror şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (S.I.I.J.) din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv pentru numirea în funcții de execuție a unor procurori în cadrul aceleiași structuri, AMASP solicită membrilor C.S.M. amânarea susținerii acestor concursuri până la momentul pronunțării de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a unei iminente decizii în cauzele conexate C-83/19,C-127/19,C-195/19 ce au ca obiect, printre altele, pronunțarea unei decizii de interpretare cu privire la compatibilitatea legislației române privind înființarea și funcționarea S.I.I.J. cu Tratatul privind Uniunea Europeană.
Astfel, reamintim membrilor CSM că o parte dintre întrebările preliminare adresate CJUE vizează tocmai existența și funcționarea SIIJ, respectiv dacă art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, în special necesitatea respectării valorilor statului de drept, se opune unei legislații prin care este înființată și organizată Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, prin posibilitatea exercitării, în mod indirect, a unor presiuni asupra magistraților, precum și dacă principiul independenței judecătorilor, consacrat de articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf din TUE și de art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, se opune înființării acestei Secții, raportat la modalitatea de numire/revocare din funcție a procurorilor membri ai acestei structuri, modalitatea de exercitare a activității, modul în care este stabilită competența în corelație cu numărul redus de posturi prevăzute în cadrul secției.
Arătăm că până la acest moment, toate punctele de vedere exprimate în cauză (Comisia Uniunii Europene, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație, Guvernul României-Agentul Guvernamental MAE, Asociațiile de magistrați F.J.R., AMASP și AIJ, state care au intervenit în procedură – Belgia, Danemarca, Suedia), cu excepția poziției reprezentantului C.S.M.- și aceea nu în numele tuturor membrilor, au fost în sensul că înfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) încalcă legislaţia europeană, mai exact, articolul 19 din Tratatul Uniunii Europene şi articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care consacră cerinţa de independenţă a instanţelor.
De altfel, în a doua parte a anului trecut, plenul CSM a amânat repetat validarea rezultatelor concursului pentru numirea procurorului șef SIIJ, organizat în perioada 15 mai – 18 iunie 2019 și numirea candidatului admis în funcția de procuror șef, motivând tocmai existența acestor cauze pe rolul CJUE. Or, la acest moment, stadiul cauzelor la CJUE este unul avansat, având în vedere că la datele de 20 și 21 ianuarie au avut loc dezbaterile în cauză, soluția urmând a fi emisă după depunerea concluziilor de către Avocatul General (notă: termenul inițial stabilit pentru depunerea concluziilor de AG era 31 martie 2020, însă acesta a fost amânat din cauza pandemiei provocate de virusul SARS-nCOV2), iar în cazul în care Curtea va achiesa la argumentele expuse de cvasimajoritatea participanților la proces, decizia pronunțată va produce efecte directe asupra valabilității tuturor activităților de urmărire penale ale Secției.
De asemenea, A.M.AS.P. consideră că activitatea S.I.I.J. nu se află într-un blocaj funcțional atât timp cât conducerea acesteia este asigurată de procurorul șef secție adjunct al Secției, numit în urma concursului organizat de către CSM.
Pe cale de consecință, concluzionăm că organizarea la acest moment a concursurilor de numiri în funcții de conducere și de execuție la SIIJ ar antrena cheltuieli inutile pentru bugetul de stat, generate de salarizarea procurorilor din cadrul acestei secții de parchet, în contextul incertitudinii legate de funcționarea în continuare a acesteia.
No Comments