Mecanismul de Cooperare și Verificare reprezintă un proces de verificare regulată a progreselor pe care România le înregistrează în ceea ce privește reforma sistemului judiciar și lupta împotriva corupției, instituit în temeiul Deciziei Comisiei Europene din 13 decembrie 2006 (publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 354 din 14 decembrie 2006), care a stabilit la acel moment 4 indicatori de referință, printre care:
 garantarea unui proces judiciar mai transparent și mai eficient,
 înființarea unei agenții pentru integritate cu responsabilități în domeniul verificării patrimoniului, al incompatibilităților și al conflictelor de interese potențiale, precum și cu capacitatea de a adopta decizii obligatorii care să poată duce la aplicarea unor sancțiuni disuasive,
 consolidarea progreselor realizate deja, concomitent cu realizarea în continuare de investigații profesioniste și imparțiale cu privire la acuzațiile de corupție la nivel înalt și adoptarea unor măsuri suplimentare de prevenire și combatere a corupției, în special în cadrul administrației publice locale.
Prin Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012, Curtea Constituțională a României a apreciat că poziția de membru al Uniunii Europene „impune statului român obligația de a aplica acest mecanism și a da curs recomandărilor stabilite în acest cadru, în conformitate cu dispozițiile
art. 148 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actele aderării și din prevederile alineatului (2)”.
De asemenea, potrivit art. 11 din Constituția României, Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
1. În Raportul privind progresele realizate de România în cadrul mecanismului de cooperare și de verificare dat publicității la 22.10.2019 comisia a reținut maniera defectuoasă în care legiuitorul român a procedat în modificarea legislației din domeniul justiției, dar și atacurile constante asupra magistraților precum și lipsa unei cooperări loiale dintre puterile statului.
AMASP reiterează punctul de vedere conform căruia orice modificare a legilor justiției nu poate fi realizată în mod constructiv decât după efectuarea unor studii temeinice privind impactul modificărilor, după consultarea corpului magistraților și a altor categorii profesionale
care ar putea fi afectate și după punerea proiectelor legislative într-o reală dezbatere publică. În acest sens, având în vedere faptul că suspendarea solicitată prin raportul MCV nu mai este posibilă iar o eventuală abrogare integrală a pachetului legislativ privind organizarea sistemului judiciar ar crea un gol legislativ propunem analizarea fiecărei modificări legislative efectuate în perioada 2017-2018, identificarea măsurilor legislative ce se impun a fi efectuate cu caracter urgent și aprecierea posibilității revenirii la forma anterioară modificărilor, acolo unde acest lucru este posibil. Suntem de părere că la acest moment este absolut necesar să fie efectuate modificările ce pot asigura cel puțin o stare de neutralitate în ceea ce privește organizarea judiciară și de la acel punct să poată fi demarată o dezbatere reală privind modificările necesare pe termen lung, impactul pe care acestea îl pot avea asupra sistemului judiciar, punctele care au nevoie de o orientare conceptuală nouă și modul de implementare a acestora. Totodoată considerăm că în contextul actual consultarea magistraților trebuie să fie efectuată în mod individual, la nivelul fiecărui parchet și fiecărei instanțe și nu prin centralizarea unor eventuale opinii la nivelul CSM sau al parchetelor/instanțelor ierarhic superioare.
De asemenea, apreciem că se impune consolidarea mijloacelor de protecție a magistraților față de atacurile din mass-media, precum și instituirea unui sistem de reacție rapidă, reală și adecvată în cazul declanșării unor campanii de presă cu rea-credință, apt să împiedice decredibilizarea corpului magistraților și diminuarea încrederii publicului în această categorie profesională.
2. În raportul din 2018, Comisia a concluzionat că noile legi ale justiției reprezintă o involuție în raport cu evaluările anterioare și a propus amânarea momentului intrării în vigoare a modificărilor, propunere neacceptată de autoritățile  române iar în raportul din 2019 a notat că la începutul acestui an guvernul a emis două noi ordonanțe de urgență cu efect negativ asupra justiției. În același sens, în cuprinsul raportului tehnic, Comisia notează că în Guvernul României a nesocotit raportul din 2018, prin adoptarea a două ordonanțe de urgență, contrare recomandărilor Comisiei, GRECO și ale Comisiei de la Veneția.
AMASP achiesează la concluzia Comisiei și, în același timp, își manifestă îngrijorarea față de inexplicabila lipsa de reacție a autorităților române față de recomandările formulate în anii anteriori, care poate fi interpretată ca o îndepărtare de la valorile europene. De asemenea,
AMASP subliniază necesitatea punerii, în cel mai scurt timp, în acord a legislației române cu recomandările Comisiei, măsură care trebuie dublată de un proces de legiferare organizat, întemeiat pe consultări reale și dezbatere publică. Înțelegem că în situații urgente delegarea
legislativă este soluția optimă și considerăm că excluderea de plano a ordonanțelor de urgență nu poate reprezenta o situație de normalitate bazată pe cooperare loială dar susținem necesitatea respectării stricte a dispozițiilor legale care reglementează procedura legiferării urgente, în special atunci când discutăm despre motivarea situației excepționale și a urgenței.
3. În ceea ce privește Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, Comisia a calificat drept o sursă reală de îngrijorare înființarea, consolidarea și operaționalizarea acesteia, fiind criticate graba nejustificată în atingerea acestor obiective, competența extinsă și imprecisă, precum și posibilitatea de folosirii Secției ca un instrument de presiune asupra magistraților.
AMASP consideră întemeiate constatările Comisiei și reafirmă necesitatea desființării grabnice a SIIJ, pentru motivele expuse deja în spațiul public prin comunicatele anterioare. Considerăm că doar această măsură poate restabili echilibrul și pune legislația română în acord
cu recomandările Comisiei și valorile europene. În același timp, AMASP observă și în cazul SIIJ omisiunea statului român de a pune în practică recomandările instituțiilor europene, dar și împrejurarea că autoritățile naționale nu au furnizat un motiv plauzibil pentru această omisiune. Astfel, înființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție a fost reglementată prin noile modificări ale legilor justiției, supuse, de altfel, analizei Consiliului Superior al Magistraturii, care, prin Hotărârea Plenului nr. 974 din 28.09.2017, a statuat indubitabil că „proiectul (de modificare a legilor justiţiei) se înscrie într-o tendinţă de evident regres” şi că „viciile grave de fond ale proiectului impun avizarea negativă a acestuia”. Atitudinea pretins „pozitivă” a CSM faţă de aceste proiecte de legi este contrazisă de însuşi penultimul paragraf al anexei acestei hotărâri, care învederează că „în ansamblu, viciile de neconstituţionalitate semnalate şi disfuncţionalităţile pe care multe dintre prevederile proiectului le-ar putea genera în organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar nu permit o soluţie de avizare favorabilă, cu observații”.

În ceea ce privește evoluţia poziţiei instituţionale exprimate de Consiliul Superior al Magistraturii faţă de înfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, prin Hotărârea Plenului CSM nr.974 din 28.09.2017, la emiterea avizului negativ, s-a reținut că
înființarea acestei secții nici măcar nu a fost supusă consultării instanțelor judecătorești și a parchetelor, iar președintele CSM de la acea dată, d-na judecător Mariana Ghena, afirma ferm, la 09.12.2017, într-un interviu acordat după ieșirea de la dezbaterile parlamentare, acest aviz negativ privind secția specială care îi va ancheta pe magistrați, considerând nu este necesară și nu are o justificare.
Deopotrivă, mai multe organisme internaționale au solicitat desființarea acestei structur prin avizul nr. 924 din 20 octombrie 2018 al Comisiei de la Veneția, prin opinia nr. 950 din 24.06.2019 a aceleiași instituții precum și prin Raportul ad hoc privind România (Regula 34) adoptat de Grupul de state împotriva corupției (GRECO), la cea de-a 79-a Reuniune Plenară (Strasbourg, 19-23 martie 2018) Întrucât au existat diferite opinii în spațiul public care au susținut vehement că Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie este o structură identică unui serviciu existent anterior în cadrul DNA, înființat prin ordinul procurorului șef nr. 10 din 31.01.2014, și căruia îi fusese atribuită aceeași competență, de a investiga exclusiv magistrați, facem următoarele precizări: prin ordinul de mai sus al procurorului șef DNA s-a înființat serviciul de combatere a infracțiunilor din justiție, în cadrul secției de combatere a corupției2 . Acest serviciu, însă, departe de a avea o natură ocultă, din moment ce prin Hotărârea nr. 647 din 12.11.2014 secția pentru procurori din cadrul CSM a numit-o pe doamna Florentina Mirică procuror șef al acestui serviciu, instrumenta nu doar infracțiuni de corupție comise de către magistrați, cum s-a clamat eronat, ci avea o competență de investigare a infracțiunilor de corupție comise de către orice persoană, în legătură cu sistemul de justiție.

Pentru exemplificare, a se vedea rechizitoriul nr. 596/P/2015 din data de 27 ianuarie 2016, prin care serviciul de combatere a infracțiunilor din justiție din cadrul Secției de combatere a corupției, a dispus trimiterea în judecată a 11 inculpați, cu diverse funcții în cadrul Oficiului Național pentru Protecția Martorilor (O.N.P.M.) și care, în perioada septembrie – decembrie 2013, au constituit un grup infracțional organizat, grupare la care au aderat și alți inculpați în scopul săvârșirii infracțiunilor de obținere ilegală de fonduri, deturnare de fonduri, abuz în serviciu și abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. În contextul amintit, în perioada 2014 – noiembrie 2015, membrii grupului au acționat, pe de o parte, în vederea supradimensionării cuantumului fondurilor bănești necesare protecției martorilor, iar, pe de altă parte, pentru reducerea cheltuielilor destinate folosului exclusiv al martorilor din Programul de protecție. De asemenea din banii destinați folosului exclusiv al martorilor din Programul de protecție, membrii grupului au achiziționat, de la furnizori preferați, unor bunuri și servicii destinate înzestrării O.N.P.M., precum și destinate funcționarilor instituției, ori au achiziționat bunuri și servicii inutile ori neperformante.
4. În cuprinsul celor două rapoarte se fac de asemenea referiri critice cu privire la modificarea, prin ordonanțe de urgență, a codurilor penal și de procedură penală. Astfel, încă prin raportul din 2018, Comisia a remarcat efectele negative ale modificărilor în ceea ce privește modificarea echilibrului dintre drepturile acuzaților și obligația statului de a-i aduce pe vinovați în fața justiției, precum și împrejurarea că aceste modificări contraveneau recomandărilor MCV de a se îmbunătăți stabilitatea codurilor. Prin raportul din 2019, Comisia a luat act de
omisiunea statului român de a pune în practică recomandările, precum și de accelerarea demersurilor efectuate pentru punerea în practică a modificărilor. Cu privire la modificările Codului penal și Codului de procedură penală AMASP constată că ulterior sesizării Curții Constituționale cu privire la legile de modificare a celor 2 acte normative procesul legislativ nu a fost reluat, fiind practic incertă soarta preconizatelor modificări. Anterior, am susținut public inadecvarea multor inserate în propunerile legislative acestea nefiind dezbătute sau clarificate. Având în vedere blocajul legislativ solicităm ca Ministerul Justiției să efectueze o analiză a tuturor propunerilor legislative privind cele două coduri în materie penală, să stabilească în ce etapă a procesului legislativ se află aceste acte normative, ce prevederi legale se doresc a fi modificate și care este conținutul acestora și de la acest punct să demareze o consultare a corpului magistraților și să determine varianta optimă de efectuare a punerii în acord a Codului penal și Codului de procedură penală cu deciziile Curții Cosntituționale dar și cu politica penală și obligațiile internaționale pe care România și le-a asumat în combaterea criminalității și protecția victimelor.